Feb 7, 2011

Posted by Powderboy in Europa de Est, Features, Germania | 13 Comments

Articole in oglinda: Arber (Ger) si Sinaia (Ro)

powderboyLa un week-end distanta, Speedyboy a bifat Valea Dorului, iar Powderboy (dovada in poza alaturata :) subliniata de sageata de pictor) a schiat pe granita germano-ceha ca sa vada si o etapa de slalom urias feminin, in Cupa Mondiala. Cum ne gandeam ca atat conditiile cat si experientele vor fi diferite, desi statiunile seamana ca domeniu schiabil si infrastructura, am zis sa scriem un articol in oglinda.
…………………………………………………………………………………………………………………………….

Arber, inceput de februarie: cat de mult poti face cu putin

Sa ne intelegem: nemtii au orice, numa’ munti inalti si litoral mijto (ceea ce, stim cu totii, ii pune intr’o pozitie inferioara Romaniei, tara cu mare si cu munte si cu dealuri si cu delta si cu manastiri). Cand nu ai munti (nu’mi veniti cu Garmisch, ca e fix unica exceptie care confirma regula) insa ai o tara cu 80 de milioane de oameni cu venituri serioase cel mai intelept lucru e sa profti cat mai mult asa ca
1. faci drumuri bune pana in Austria, Elvetia, Franta (fie, ii lasam pe astia din turismu’ de iarna)
2. tu te focusezi cu masinile (cel mai bine incap ski-urile intr’un VW Passat lung. Mda, sau intr’un Porsche Cayenne sau BMV X5 sau Audi All Road)
3. bagi carbuni in industria de echipament sportiv, gen Volkl sau toale de iarna

In rest, sa mai aduni totusi juniori pentru echipa olimpica, iei 7 dealuri de prin tara cu iz de munti si pui niste telescaune pe ele. Cam asta ar fi cazul lui Arber unde varful e la altitudinea Hotelului Alpin din Sinaia iar baza, in biroul lui Tuca de la Taverna Sarbului. Cum zapada acolo nu cade din ceruri zilnic, mai pui niste aparate de zapada insa oricat de mult te’ai incorda nu poti avea ceva mai mare decat ce vedeti aici pe harta Arber.

Infrastructura statiunii

Drum: am facut 2h si 15 minute pe drum de la Praga (fix cat zice ViaMichelin), la drum de noapte, vineri. Aproape o ora pe autostrada, restul pe un drum cu o banda pe sens, serpuind pe dealuri.
Hotel: era greu de gasit ceva liber in acest uichend, insa am tras la un hotel / pensiune cu un restaurant pescaresc / vanatoresc. Grenzwald, pe numele lui, 70de euro pe camera, cu mic dejun la pachet. Preturile normale, daca nu cautam fix cu o zi inainte erau la 25 de euro / noapte cu mic dejun.
Piscina si sauna: piscina satului s’a inchis acum 3 ani, da’ sauna aveam la hotel. La altele de prin jur se putea intra insa noi am preferat sa mergem 15 minute pana in Zwiesel (4 euro / 2 ore de stat la apa calda si sauna cu aburi de musetel)
Restaurante: inchid la 9 seara asa ca iei cina devreme, daca nu vrei sa ramai pe biscuiti.
Baruri: unul cat 3 chioscuri de ziare lipite, fix sub balcon. “Oraselul asta e ca si mort; nu prea sunt atatia oameni cat sa mai si iasa la bere sambata seara”

Partiile si telefericele

DSC02078O gondola, doua telescaune (unul lung, unul scurt foc) si ceva teleschi. Daca merg toate in acelasi timp, e coada de maxim 3 minute. Daca un scaun doarme, se face de 5-10 minute.
Partiile sunt dupa cum urmeaza:
- 2 negre medii ca lungime (cat Cocosul). Deservite de gondola, gazduiesc competiile care se tin acolo.
- 2 rosii medii ca lungime (cam cat Azuga). Deservite de scaunul lung, sunt ok insa zapada se strica dupa pranz
- 2 albastre, mai scurte decat cele din Valea Dorului. Deservite descaunul scurt si de teleschi. De fapt, telescaunul scurt cred ca e cel mai scurt din lume :) .
Zapada, pentru primul week-end din februarie e grea, uda si alterneaza sus, unde bate vantul cu putere, cu portiuni scurte de gheata
- restaurante: 4 insa 2 erau oprite pentru Cupa Mondiala. In al 3′lea am halit un pranz bun, iar al 4′lea ea la “pitici”, departe.

Ce mi-a placut
DSC020941. Cupa Mondiala :) . E impresionant sa vezi cum o statiune atat de mica aduna crema ski-ului feminin, pentru doua curse consecutive (slalom si slalom urias) in mijlocul sezonului. La slalom urias am stat la jumatea traseului in prima mansa, si la sosire, la a doua mansa. Atmosfera foarte mijto mai ales ca a castigat o nemtoaica. La baza, o groaza de casute cu wurst si vin fiert, cam ca la pietele de Craciun, au facut ca soarele sa alterneze cu fumul gratarelor (un mix perfect pentru mine)
2. Faptul ca in doua zile de ski intr’o statiune atat de mica (daca o pui langa Solden unde am lipit un concediu cu o luna in urma) nu m’am plictisit sau nu m’au deranjat dimensiunile reduse ale partiilor. A fost mai mult un ski de pofta, facil.
3. Preturile: chiar daca esti in Germania, oamenii stiu ca statiunea e mica. Sambata am dat 13 euro pe ski pass (50% reducere ca datorita Cupei Mondiale, pentru public era doar telescaunul mic. De la pranz, cand cursa s’a amanat, au dat drumul si la cabina). Supa, cola, berea, snitelul, sunt cam cu 30-40% mai ieftine ca in Austria
4. Familiaritatea oamenilor. Toti te trateaza de parca ai fi vreun var asu vreun amic venit in vizita.

Ce nu mi’a placut
1. no apres-ski. chiar e mort orasul, cum zicea un localnic.

DSC02079Daca as mai merge? Da, insa nu mai mult de un week-end pe sezon. L’as recomanda? Da, celor care sunt in zona (2 ore juma de condus maxim) si care au chef de un ski de pofta, nu de nerv!

(de Powderboy)

Sinaia, sfarsit de ianuarie 2010: O MARE MIZERIE

Am fost multi, cu chef de schiat, de distractie si de sprit, si, cel mai important, fara pretentii. Stiam unde mergem, asa ca am zis ca mai bine un cantec vesel sa cantam decat sa turbam de draci!

Ne-am rezervat camera – un cotet ieftin rau, dar pe masura de friguros, de 12 paturi – la cabana la Miorita si, sambata dimineata, in ultimul week-end de ianuarie, ne-am pornit.

Schiul, scump! Extrem de scump! Anormal de scump! Aproape un milion jumate skipass-ul pentru o zi. Pentru TOTI cei zece kilometri de partie de pe ambele parti ale muntelui. Stiam ca s-a mai facut un scaun, stiam ca e o partie noua, stiam ca pe ele nu te poti da cu ski-pass-ul cumparat de la telecabina. Am facut, totusi, un calcul: daca vrei sa poti folosi TOATE cele 5 instalatii de urcat functionale din Sinaia trebuie sa platesti, pentru doua zile de week-end, vreo 540 de lei. Adica vreo 130 de euro. Adica aproape cat dai pe skipass-ul pe o saptamana la Soelden, unde ai de vreo 20 de ori mai multi kilometri de partie batuta cum trebuie. Mda…

sinaia
Am urcat, chinuit, cu cabinele, am ajuns la 2000 si am fugit repede-repejor sa ne dam. Am dat insa de-o mega coada in Valea Dorului, motiv pentru care am facut cateva ture si ne-am dedicat spritului. Nu inainte de o tura pe Carp, care, traditional, nu se bate cu ratrac-ul, astfel ca sambata nu era nicio placere sa te dai pe-acolo cu schiuri de race.

Ziceam de sprit: scump si asta! O bere la cutie este, la Cabana Valea Dorului, 8 lei. Enorm! O ciorbita insa (nu-i pun ghilimelele pentru ca era mai mica decat o vodka mare) costa 16 lei! 4 euro! WTF????

Le-am dat putina carnita langa ciorbita si am mers la 2000, la carciuma din statia de cabina. Foarte misto amenajata, preturi putin mai normale, un compromis decent. Totul este sa nu mergeti la WC. Daca totusi mergeti, reusiti sa rezistati la coada si va vine randu’, nu cautati sa trageti apa. Acest sistem-minune nu exista. Este inlocuit cu succes de un hardau mare plin cu apa, din care tu, clientu’, carevasazica, iei frumusel apa cu o galetusa, dupa care-o torni in buda. Si, ca sa fie tacamu’ complet, galetusa (tot fara ghilimele, ca e o d-aia de iaurt) n-are toarta, asa ca o iei tu frumos in mana, ca de altfel in toata “excursia” la Sinaia si in Romania in general.

Nici de la servicii n-aveam nicio asteptare. Am fost insa aproape de o criza de nervi atunci cand, duminica dimineata, dupa o noapte de dormit in frig si dupa ce am dat 30 de RON pe o omleta, pe cel mai prost cascaval pane si pe o cafea normala, am asteptat mai bine de zece minute sa vina nota. N-a venit si pace, chiar daca am insistat, spunand ca pentru schiul de dimineata am ramas noi peste noapte in cotineata lor.

Concluzia a tras-o un prieten finlandez ratacit prin Romania, care, dupa o zi de schiat in Sinaia, a rostit, rece si raspicat, cu aerul lui nordic: “You people really know how to make everything so complicated! And so bad!”.

Asa am ajuns noi sa dam, in doi, 850 de lei pe doua zile de schi la Sinaia. Unde chiar ar putea sa apara o zona super-misto de schiat, daca am avea ceva in cap macar noi, clientii, daca nu patronii, cum ar fi mai simplu.

Asadar, un boicot in masa, ceva, o surpriza pentru la anu’?

Speedyboy :)


Contact: contact@powderboy.net

Trackbacks/Pingbacks

  1. Alexander7 - ...... Need cheap generic LEVITRA?...

Leave a Reply