Ne-am intors plini de povesti!

Doamnelor si domnilor, ne cerem scuze de intarzierea cu care (ne) revenim. A fost greu da’ frumos si pentru mine si pentru Powderboy. Am avut amandoi concedii super-misto, urmate de aglomerari de treburi la serviciu si condimentate, sa recunoastem, si cu niste lene. Le-am biruit insa pe toate si va anunt ca, incepand de astazi, urmeaza o perioada in care o sa aveti ce citi pe powderboy.net.

Incep eu, Speedyboy, cu amintiri din super-calatoria mea in Austria (Kitzbuhel, St. Anton am Arlberg).

Cateva detalii tehnice. Am fost un grup de vreo 16 oameni, care am avut insa trasee diferite. Cinci dintre noi, care am tinut mortis sa vedem coborarea de la Kitzbuhel (si bine-am facut!), am mers cu avionul, cu Lufthansa, de la Bucuresti la Munchen, in 22 ianuarie. De la Munchen am ales varianta transfer bus pentru toate drumurile pe care le-am facut prin Austria, scapand astfel de stresul condusului. Nu e mult mai scump, recomand insa numai in cazul in care masina nu este necesara in timpul vacantei de 6-7 zile la ski, pentru drumuri prin sat.

Si-acum, povestea!

Am optat asadar pentru varianta “transfer bus”, cu care ne-am dus de la Munchen mai intai pana la Worgl, un oras aflat la cateva zeci de kilometri de Kitzbuehl, unde am innoptat. Pe drum am impartit microbuzul cu un grup de rusi, cu care ne-am imprietenit inca dinainte de iesirea din parcarea aeroportului.

Luminile pistelor de pe aeroport inca se mai vedeau atunci cand am topit primul shot de whisky (aveau ei). Berea (aveam noi) am baut-o tot noi, caci rusii nu-si bat joc de trupurile lor cu toate ceiuturile… . Drumul pana la Worgl a fost, asadar, greu…

Am ales sa dormim la Worgl constienti ca in Kitzbuehl, in week-endul curselor, este imposibil sa gasesti loc de cazare, iar daca totusi ai noroc pretul este urias.

In dimineata de 23 am plecat cu trenul si cu capul mare din Worgl catre Kitzbuehl. Un tren plin ochi cu oameni de la 13 la 60 de ani care mergeau toti la coborarea Hahnenkamm, evenimentul sportiv al anului in Austria.

Care mai de care mai pictati pe fata, mai veseli, mai infasurati in steagul Austriei sau, in special pustii, mai beti. Da, unii erau deja craci, si era doar 10 dimineata. Craci, da’ la modul ala placut. Pasnici, sau cel mult ne-iritanti.

Am ajuns la Kitzbuehl si am nimerit in paradisul schiului de performanta. Am vazut de-aproape sportivi, staff-uri, antrenori, oficiali, si fani, multi fani, vreo 45.000 de oameni.

La “Super Bowl of skiing”, asa cum i se mai spune coborarii de la Kitzbuhel, trebuie sa mergi odata in viata! E pacat sa n-o faci, mai cu seama daca-ti place schiul. Da un google dupa Hahnenkamm si gasesti mii de referiri despre acest super-traseu! Aici s-a scris o parte importanta din istoria schiului alpin. Aici a mers Bode Miller cu ambele schiuri pe un panou publicitar, cu o viteza de peste o suta de kilometri la ora, aici a facut Kristian Ghedina celebrul spagat in aer la 138 la ora, aici au fost unele dintre cele mai crunte accidente din istoria schiului (daca aveti sange, cautati pe youtube accidentul lui Scott McCartney, eu nu indraznesc sa-l pun pe blog).

Cursa este un super-spectacol, desi este greu de gasit un loc din care sa vezi bine si pe un ecran (caci altfel ii prinzi pe sportivi doar in ultima zecime din traseu, cea de la sosire), sa vezi bine si pe partie atunci cand trec sau sar nebunii si sa poti sa faci si ceva poze misto.

Este foarte-foarte greu sa-i prinzi pe schiori in poze, caci in partea de jos ei merg cu 130-140 la ora. Cele mai reusite incercari ale noastre le vedeti mai jos.

La acest “Monte Carlo of alpine ski racing” vezi oameni din toate colturile lumii. Imbracati care mai de care mai haios, care mai de care mai zgomotosi si veseli si, cel mai important, prieteni unii cu altii. Am vazut nemti pupandu-se cu austrieci, am vazut austrieci felicitand, plini de fair-play, elvetieni (dupa ce un elvetian, Didier Cuche, a castigat, iar austriecii au luat-o-n mana, primul lor sportiv venind abia pe patru), am vazut lume vesela, facand glume dar evitand sa sara calul. Si asta desi toata lumea avea cate ceva de baut in mana iar trei din cinci erau cam craci la sfarsitul cursei.

E greu de descris atmosfera din timpul, dar mai ales de dupa concurs. Toti se retrag, la final, in apres-ski-urile de pe strazile din cochetul Kitz si beau si canta si danseaza si se bucura. Sarbatoarea se mai termina si pe la spital, pentru unii, dar violentele sunt rarisime (cel putin asa scriu ei pe site-ul oficial al evenimentului).

Una peste alta, o super experienta pe care va invit calduros sa n-o ratati! MERITA!

De la Kitz ne-am intors la Worgl, ne-am luat bagajele si ne-am urcat in transferul care ne-a dus, de data asta doar pe noi, la St. Anton.

Ce-am facut aici am sa va povestesc zilele viitoare!

Contact: contact@powderboy.net