Jan 1, 2010

Posted by Powderboy in Features, Franta | 17 Comments

Chamonix: mixul perfect de ski si after-ski

chamonixoras3Imi vine greu sa scriu despre Chamonix, pentru ca vacanta mea acolo a fost una plina de contraste. Pot sa spun ca Chamonix este altfel decat ce am vazut eu in Austria si Italia, iar asta poate sa-nsemne ca e, in unele privinte, mai bun, in altele mai rau. Asa ca o sa povestesc ce-am vazut si facut pe-acolo si trageti voi concluzia.

Primul soc pe care-l ai cand ajungi la Chamonix este peisajul. Cum iesi de pe autostrada dinspre Geneva, ajungi pe o sosea pe care este foarte, foarte greu sa conduci. Pentru ca nu-ti vine sa te uiti decat in sus, la stancile inalte de sute de metri pe langa care treci. Lasi pe dreapta tunelul de aproape 30 de kilometri sapat prin Mont Blanc care leaga Italia de Franta si mergi vreo 20-30 de kilometri prin inima alpilor ca sa ajungi in Chamonix, cea mai mare localitate de pe drumul asta care duce din Franta inspre inima Elvetiei.

De cand intri in Chamonix te loveste senzatia de lux. Da, orasul arata excelent! Super-cladiri, intr-un stil plin de gust, fara figuri, fara “turnulete”, fara toate cele pe care le vezi pe Valea Prahovei. Este un oras plin de hoteluri, de magazine sau de restaurante dichisite, asa ca aveti grija la cat cheltuiti.

Si partiile cum sunt?

Ciudat! Am scris deja cate ceva da’ n-am zis nimic despre schi! Ei bine, asta-i marea problema la Chamonix: schiul este cam pe planul doi. Pentru ca, vedeti, voi, Chamonix nu este si nici nu se vrea o statiune de schi. Este, in egala masura, o statiune de schi, dar si una de escalada sau de parapanta.

Principala problema in legatura cu schiul la Chamonix este ca partiile de pe valea asta nu sunt legate intre ele. Cu alte cuvinte, ai intr-un loc cateva, pe care le faci intr-o ora-doua, dupa care trebuie sa cobori la parcare, sa te schimbi de clapari, sa iei masina, sa mergi zece kilometri pana la urmatoarea, sa te echipezi iar si sa pleci pentru inca o tura. Si asta iti cam taie cheful, ca sa nu spun ca-ti cam fute meciul. Cand ti-e lumea mai draga, scoti harta din buzunar si vezi ca te-ai dat cam pe toate partiile din zona aia si ca trebuie sa pleci spre urmatoarea. Foarte nasol!

1Totusi, ca sa nu ziceti ca am io ceva cu locul asta, o sa va spun ca in zona “Les Houches” – unde se afla partia Kandahar, pe care se tine anual etapa de Cupa Mondiala de schi alpin de la Chamonix – schiul e beton! Iar partia Kandahar trebuie neaparat facuta!

Si nu numai la “Les Houches” gasesti locuri misto de schiat. Incearca si zonele Grands Montets, Servoz, Brevent-Planpraz sau chiar Vallorcine, pe care poti ajunge cu un skipass pentru toata valea Chamonix-Mont Blanc si unde vei gasi multe partii albastre si tot felul de rosii sau chiar negre interesante.

Cum sa’ti programezi vacanta: ski si relaxare sau extra ski?

E nasol insa ca in niciunul dintre locurile astea nu ai suficiente partii cat sa poti diversifica intr-o zi de schi de sase ore. Asa ca recomand doua variante de vacanta din punct de vedere al schiului. Una mai low-cost, in care iti iei cate un pass de o zi pentru fiecare din zonele astea si te dai doar patru-cinci zile din intreaga vacanta. In rest stai, te plimbi, te bucuri de peisaj, mananci, dormi, te odihnesti, te relaxezi. Si o a doua, pentru cei mai snow-freak: un pass de sase zile pentru toata valea si sa alergi dupa partii misto.

Crede-ma, daca e zapada suficienta, ai sa le gasesti si n-o sa-ti para rau. Problema e ca nu sunt asa mura-n gura precum in statiunile dedicate schiului. Si, pentru super-schiorii care nu se uita prea atent la bani atunci cand vor senzatii si, pe deasupra, mai sunt si innebuniti dupa freeride, mai exista ceva ce nu prea gasesti in Europa: Aiguille du Midi – Valee Blanche.

Ce ture mi’au placut mie

2Asta este o super tura care incepe de la 3.842 de metri altitudine, unde te urca o cabina care inca are in palmares recordul pentru cea mai lunga ascensiune pe verticala, de la 1.035 de metri, altitudinea Chamonix-ului, la 3.842 de metri. De aici, obligatoriu cu ghid si echipament, te poti da pana jos, in oras, trecand pe la asa-numita Mer de Glace. E o priveliste superba, insa nu e ieftin deloc si nu e in niciun caz pentru toata lumea. Un ghid pentru o tura ca asta te costa vreo 70 de euro, asta daca sinteti patru oameni. Daca pui la asta alti circa 40 de euro cat costa cabina-vedeta, ajungi sa dai ceva banuti pentru o tura de o ora- o ora jumate. Nu plecati insa in niciun caz fara ghid!

La Mer de Glace poti sa ajungi si cu un trenulet misto de tot, pe care-l iei tot din oras si care te plimba vreo jumatate de ora, pentru vreo 30 de euro. Deci poti sa vezi Mer de Glace si daca nu esti un schior de nivel avansat.

4Cam asta e cu schiul la Chamonix. Insa frumusetea locului abia aici incepe. Daca esti cu fete care nu sunt disperate cu schiul sau daca pur si simplu nu ai chef intr-o zi sa te dai, orasul asta iti ofera multe minuni. Poti sa mananci intr-un restaurant frantuzesc ca la mama lor acasa, sa bei un vin asemenea sau, seara, poti sa stai ore-n sir intr-o berarie unde bei bere facuta loco. Daca ai noroc, poti s-o nimeresti p-asta, si sa vezi cu uimire ca p-acolo au trecut schiori precum Daron Rahlves, fost lider al echipei americane de schi alpin.

Cum si unde lenevesti

Sau daca n-ai chef sa iesi din casa, stai la un vin fiert cu oamenii dragi cu care ai plecat si vezi prin fereastra nebunii care se dau cu parapanta de pe muntii aia care te-nconjoara si parca-ti cad in cap. 5

De stat, poti sa gasesti foarte usor fie un apartament de inchiriat pentru o saptamana, fie o vila intreaga, daca sinteti suficient de multi. Eu am stat, alaturi de alti vreo opt prieteni, la etajul unei case foarte cochete, chiar in oras, la 10 minute de mers pe jos de centru.

E loc si de cumparaturi la Chamonix, insa totul este destul de scump la magazinele din oras. Daca ai ceva musai de luat, du-te si cauta in orasele mari din apropiere. Daca ajungi la Geneva, o sa vezi, cu ocazia asta, un super-oras.

pozafinalUna peste alta (hmmm…), Chamonix este o super-statiune care combina leisure-ul cu sportul, insa daca esti atat de nebun dupa schi incat nu te saturi nici dupa ce ai stat o saptamana plina pe partii, nu veni la Chamonix. Daca insa vrei sa mai faci si altele, iar schiul sa ramana doar o parte din concediul tau de iarna, mergi cu incredere la francezi. Ai sa te convingi ca super-marketing-ul statiunii nu e deloc minciuna.

Cam ce pachete ti’as recomanda?

Sa zicem ca vrei sa mergi cu printesa de 1 Martie sa te dai pe partii in tara amorului, atunci ia aminte:

COMFORT
a. Transport: avion cu Baboo pana la Geneva. 205Euro (27 februarie – 7 martie)
Shuttle aeroport Geneva – Chamonix si retur: 55E. Orar si detalii, aici sau aici

b. Cazare
Aici sau in locuri adiacente. Apt de 4 persoane, 200E / persoana / 7 zile

c. Cheltuiala: 35E / zi

d. Ski pass: 5 zile, 200E prin diferite zone.

TOTAL: aprox 900 E

DE LUXE

a. Transport: avion cu Baboo pana la Geneva. 205Euro (27 februarie – 7 martie)
Masina de inchiriat: 400E masina (daca sunteti un grup de prieteni, costul ajunge la 100E / persoana)

b. Cazare:
Hotel 3 stele: 435E / persoana / 7 nopti

c. Cheltuiala: 60E / zi

d. Ski pass: 250E / 6 zile

TOTAL: aprox 1250E


Contact: contact@powderboy.net

Leave a Reply